Actori importanți la Ziua Consumatorului de Servicii Financiare

Dan Barbu
martie 10, 2016 0 comentarii

Miercuri, 9 martie 2016, a avut loc la sediul IRB, ediția a 4-a a evenimentului Ziua Consumatorului de Servicii Financiare, organizat de Diplomat Consult, sub patronajul ANPC și ALB. Revista Transporter a fost partener media al evenimentului.  

Evenimentul, desfășurat în jurul a două tematici mari (piaţa creditului de consum IFN – evoluţie statistică şi modele de bune practici pentru o relaţie echilibrată „win – win” între consumator şi IFN; creditul neperformant – soluții pentru îmbunătățirea atitudinii față de consumator în practica colectării creditelor neperformante), a pus față în față reprezentanți ai autorităților, instituțiilor financiare nebancare și mass-media. 

Printre cei care au susținut alocuțiuni s-au numărat Bogdan Pandelică, preşedinte ANPC, Gabriela Hârţescu, director general IBR, Laura Răduţ, șef serviciu Armonizare Europeană, ANPC, Adrian Ispas, preşedinte al Comitetului Juridic – Creditul de Consum, ALB. Moderator al evenimentului a fost secretarul general ALB România, Adriana Ahciarliu.