Retele de socializare
Intra in cont / cont nou

CATEGORII:

Piata muncii in logistica evolueaza, dar nu se dezvolta

Print
E-mail
Yahoo Messenger
Twitter
Facebook
FONT SIZE:

A

A

A

Autor: Aurelian Adrian Butoi
07 august, 2013
Serviciile in logistica reprezinta un sector care creeaza mii de locuri de munca in Romania, insa desi sunt multe companii de logistica mari prezente la noi in tara, piata muncii in acest domeniu nu a avansat foarte mult in materie de calificare si specializare a personalului.

MULTIMEDIA | MAI MULTE FOTO

Logistica este un sector care devine din ce in ce mai specializat si mai tehnologizat, iar lipsa unei calificari din partea lucratorilor de la nivelul de baza atrage dupa sine o lipsa de eficienta cu care se pot confrunta companiile de logistica.

„Cauza principala este dictata de flexibilitatea pe care si-o doresc beneficiarii finali, respectiv clientii lor.  Apare astfel o presiune foarte mare pe disponibilitaea fortei de munca, dar si optimizarea costurilor cu angajarea”,a relatat pentru Transporter Iuliana Leurent, Head of Key Account Managers’, Adecco Romania.

Externalizarea serviciilor de Resurse Umane

Principiul sezonalitatii creeaza dezavantaje de ambele parti, atat pentru angajati, cat si pentru angajator. Practic, avand personal temporar este destul greu sa eficientizezi activitatea deoarece, de multe ori, temporalitatea este in stransa legatura cu nivelul de calificare al fortei de munca. In plus, fiind nevoite sa depuna un efort constant prin aducerea si instruirea noului personal, companiilor le este greu sa tina si o evidenta a costurilor cu forta de munca. Desigur, pot exista si avantaje precum flexibilitate si cost direct cu angajarea mai redus.

„In momentul in care se face un calcul al eficientei ar trebui luate in considerare atat costurile directe, cat si cele indirecte si avut o viziune la scala larga. Costul cu recrutarea fortei de munca si costul angajarii sunt costuri directe ce pot fi usor evaluate. Ceea ce este insa mai pregnant si cu efect pe termen lung sunt costurile indirecte ce rezulta din absenteism, costurile formarii, calitatea muncii prestate si calitatea serviciului prestat. Mai mult, uneori blocand echipa interna de Resurse Umane in responsabilitati cu mica valoarea adaugata, se creaza o piedica in observarea evolutiei angajatilor prin implementarea de evaluari si monitorizari constante”, mai precizeaza Iuliana Leurent.

Grupul Adecco este liderul mondial in furnizarea de servicii de Resurse Umane, avand peste 33.000 de angajati full time si o retea de peste 5.500 de filiale, in peste 60 de tari la nivel global, Portofoliul de clienti ai grupului se ridica la aproximativ 100.000. In Romania, Adecco si-a inceput activitatea din anul 2000.

 Una dintre solutiile viabile pentru a deveni mai eficient intr-o piata in care nivelul de calificare este limitat deocamdata si unde loialitatea constituie un factor important, este reprezentata de externalizarea serviciilor de Resurse Umane responsabile de identificarea si atragerea personalului.

Avantajele utilizarii muncii temporare

 „Utilizarea muncii temporare este un atuu foarte important in a sustine flexibilitatea si sezonalitatea business-ului. Indirect, ajuta la crearea unei pepiniere de candidati disponibili si de viitori angajati permanenti, gata formati si motivati. Noi am dezvoltat un program special pentru a ajuta la dezvoltarea competivitatii clientilor nostri printr-o crestere a flexibilitatii, reducerea costurilor si controlul absenteismului, precum si oferirea candidatilor cu o calificare si profesionalism mai mare”, sustine KAM-ul Adecco.

Sezonalitatea accentuata din piata muncii in domeniul logisticii atrage dupa sine o nevoie constanta de identificare a unor solutii care sa sporeasca eficienta activitatii, indiferent de statutul temporar sau permanent al angajatilor.

„Din punct de vedere al costului direct cu angajatii, in caz de contract de munca temporara, nu trebuie neaparat sa ii platiti cu acelasi salariu ca pe angajatii proprii, doar beneficiile trebuie sa fie aliniate. In cazul contractului de servicii nu aveti niciun fel de implicare, intrucat este responsabilitatea angajatorului, respectiv a companiei de resurse umane. In ambele cazuri, compania de resurse umane este angajatorul, deci clientul scapa de tot ce inseamna parte administrativa, declaratii etc.“, a declarat Iuliana Leurent in cadrul unei conferinte organizate de Asociatia Romana de Logistica ARILOG.

La momentul actual, serviciile companiilor de resurse umane sunt interesante doar pentru companiile mari din domeniu. Un exemplu de companie care a ales o astfel de alternativa este FM Logistics.

„In Romania, acest sector este in plina evolutie si nu as spune neaparat dezvoltare. Piata are tendinta de a se concetra pe companii mari ce au resursele pentru a fi flexibile si a-si eficientiza costurile. Acum este adevarat ca piata este uneori „parazitata” si de jucatori mici, concentrati pe contracte foarte jos negociate si un serviciu „simplificat” fara puterea de a face investitii in ameliorea servicului prestat. Fiecare decide care este cel mai bun partener in functie de standardele impuse si a obiectivelor strategice ale companiei”, adauga pentru Transporter Iuliana Leurent.

 „Sectorul logistic nu este un angajator foarte atractiv”

Specialistii apreciaza ca in domeniul logisticii nivelul de salarizare nu a crescut pe cat se anticipa in ultima perioada, iar conditiile de munca sunt mult mai dure decat in multe alte domenii. Daca ar fi sa extrapolam, am putea compara logistica cu sectorul constructiilor, un alt domeniu in care conditiile de munca sunt foarte grele, iar salarizarea lasa de dorit in cazul muncitorilor sezonieri. 

„Sectorul logistic nu este un angajator foarte atractiv datorita salariilor relativ mici si a conditiilor de munca mai dure. Standardele de prestare sunt insa din ce in ce mai inalte si monitorizate atent prin indicatori de performanta. Fluctuatia de personal ramane cel mai mare challenge in acest domeniu”, a mai adaugat si reprezentantul Adecco.

Logistica este clar un domeniu care depinde foarte mult de angajatii temporari sau sezonieri, date fiind si cerintele si pretentiile beneficiarilor, care la randul lor sunt influentati de obiceiurile de consum ale utilizatorului final, adica populatia. Principiul sezonalitatii poate fi insa privit si ca o oportunitate pentru angajatii care vor sa urmeze o cariera in domeniul logisticii pentru ca le ofera acestora posibilitatea sa acumuleze experienta lucrand intr-o companie importanta si avand profesionisti in jur, situatie asemanatoare stagiului de internship din orice alt domeniu.

Cele mai citite stiri