Retele de socializare
Intra in cont / cont nou

CATEGORII:

Piața de vopsele auto rămâne colorată în gri

Print
E-mail
Yahoo Messenger
Twitter
Facebook
FONT SIZE:

A

A

A

Autor: Aurelian Adrian Butoi
04 ianuarie, 2014
Declinul industriei auto a tras în jos după sine și domeniile conexe, precum cel al produselor de vopsele și refinisări auto, deşi scăderea volumelor din acest segment nu a fost la fel de accentuată ca în cazul vânzărilor de vehicule noi, care a ajuns la aproape -20% în acest an, cu doar 36.600 de vehicule înmatriculate în primele opt luni.

Conform datelor din piață, industria lacurilor și vopselelor a scăzut, în medie, cu câte 10 procente în fiecare an de la începutul crizei. Anul trecut, piața înregistra o valoare de circa 160 de milioane de euro.

Un segment care părea să sfideze criza era cel dedicat produselor de vopsitorie auto. În perioada 2009-2010, piața vopselelor auto era în creștere, situație favorizată de faptul că românii preferau să extindă durata de utilizare a autovehiculului prin revopsirea caroseriei sau foloseau această metodă pentru a revinde mașina la un preț mai bun. Situația vânzărilor de vopsele auto și produse pentru refinisare este oarecum surprinzătoare deoarece piața de vehicule rulate s-a apreciat cu 64% anul acesta, ajungând până la 147.600 de unități.

Asiguratorii și insolvențele au tras piața în jos

Una dintre cele mai mari provocări pentru sectorul producătorilor de vopsele auto se leagă de relația cu asiguratorii, care caută să reducă cât mai mult cheltuielile cu daunele clienților. Dar problemele continuă atunci când vine vorba și despre fenomenul insolvenţei, sub umbrela că­reia o serie de companii au încercat să se adăpostească în ultimii ani și au reușit să evite plata datoriilor către producătorii sau distribuitorii de vopsele.

 „Vânzările pentru produsele dedicate vopsitoriilor auto au scăzut anul acesta cu aproximativ 20%. Prețul produselor, puterea scăzută de cumpărare și tendința asiguratorilor de reducere a cheltuielilor  cu daunele, în defavoarea clienților și a calității reparațiilor au fost factorii care au influențat cel mai mult piața”, afirmă Adrian Arion, directorul general al Maradi Com, distribuitor pentru brandurile PPG, Lechler sau Max Meyer.

Prețul produselor nu a putut fi micșorat pentru a face față scăderii puterii de cumpărare. Costurile de producție au continuat să crească, mai ales din cauza aprecierii prețurilor pentru utilități și combustibil.

„Factorii care au afectat această piață au fost schimbul valutar fluctant, ce a influențat nivelul costurilor produselor și al serviciilor oferite, dar și instabilitatea politică ce a avut ca efect scăderea investițiilor în acest domeniu și chiar insolvența/falimentarea utilizatorilor de astfel de produse, precum service-uri auto și magazine de specialitate”, este de părere Gabriela Ghiță, directorul de marketing al Klar Professional, divizia auto din cadrul Policolor.

 „În momentul de față, ne-am păstrat cota de piață de 30% pentru segmentul premium în care activăm. Rezultatele sunt comparabile cu cele înregistrate în 2012, condițiile economice actuale, problemele cu băncile și cu asiguratorii fiind în continuare prezente”, spune Bogdan Barbu, directorul general Crominvent, importatorul pentru marca grmană Standox.

Vânzările Klar Professional sunt la un nivel asemănător cu cele înregistrate anul trecut, situație pozitivă în condițiile în care piața este în scădere.

„Deși ne-am așteptat la o scădere în ceea ce privește vânzările pentru anul 2013, din fericire, conform statisticilor interne, în prima jumătate a acestui an vânzările s-au ridicat la nivelul aceleași perioade din anul 2012”, spune directorul de marketing Klar.

Scăderile din piață au fost confirmate și de alți jucători importanți, precum Kӧber sau importatorii brandurilor Glasurit, DuPont sau Max Meyer, însă reprezentanții companiilor nu au dorit să comenteze asupra acestui subiect.

Previziuni sobre și orientări către alte piețe

Previziunile producătorilor și distribuitorilor pentru piața locală sunt cel puțin reținute, fiind preferate accesarea unor piețe externe sau reorientarea către alte segmente.

 „Cred că piața va continua să scadă cu cel puțin 10% și în 2014”, este previziunea lui Adrian Arion pentru anul viitor.

„Pentru 2014, estimăm o creștere atât ca volum, cat și ca valoare față de 2013 pentru Divizia de refinish auto a Policolor. Una din direcțiile strategice ale Klar Auto Refinish este creșterea exporturilor către țări din UE și nu numai”, afirmă Gabriela Ghiță, Klar Professional.

O explicație pentru declinul pieței vopselelor auto ar mai putea fi faptul că în primele opt luni din 2013, numărul reînmatriculărilor de vehicule a scăzut cu 40%, de la 225.00 la aproximativ 135.600 de unități. Și dacă ținem cont de faptul că vehiculele rulate importate din Germania, Marea Britanie sau Franța  vin de obicei în condiții destul de bune, cel puțin în ce privește starea caroseriei, este lesne de înțeles că vopsitoriile auto mai trăiesc doar din revopsirea mașinilor implicate în accidente.

Cele mai citite stiri