Retele de socializare
Intra in cont / cont nou

CATEGORII:

Autobuzul electric SOR EBN, în teste și în Tulcea

Print
E-mail
Yahoo Messenger
Twitter
Facebook
FONT SIZE:

A

A

A

Autor: Laura Cioba
14 mai, 2015
Autobuzul electric SOR EBN al companiei cehe își continuă testările, de data aceasta în Tulcea.

Din 13 mai, tulcenii călătoresc gratuit cu primul autobuz electric din muncipiul Tulcea.

„În a doua parte a acestui an, după rectificarea bugetară, dorim să mai achiziţionăm două mijloace de transport, dar disponibilităţile de la bugetul local nu ne permit achiziţia unui autobuz electric. Există în schimb oportunitatea de a dota parcul auto al societăţii Transport Public SA cu un asemenea mijloc prin programe europene şi sperăm ca în doi ani acest lucru să se realizeze”, a declarat primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea. 

„Încărcarea cu energie electrică a mijlocului de transport nu reprezintă o problemă. Am montat deja o priză specială în parcul auto. Costurile de funcţionare ale acestui autobuz, respectiv 50 de lei pe zi, sunt de cinci ori mai mici decât cele ale unui mijloc de transport pe combustibil, respectiv 250 de lei”, a afirmat, la rândul său, directorul societăţii Transport Public S.A., Dan Bălan. 

Parcul auto al societăţii publice de transport în municipiu numără 38 de autobuze, din care numai 24 sunt funcţionale, iar cel mai vechi mijloc de transport funcţional are o vechime de peste 20 de ani. 

Cele mai citite stiri